Clientul nostru, stăpânul nostru?

Acasă Forumuri Discuții generale Discuții off-topic și socializare între membri Clientul nostru, stăpânul nostru?

  • Acest subiect este gol.
Vezi 7 fire de răspunsuri
  • Autor
    Articole
    • #670
      Raluca
      Vizitator

      Clientul nostru stăpânul nostru?

      Care au fost cei mai dificili și de neînțeles clienți pe care i-ai avut?

    • #671
      Ioana
      Vizitator

      Eu nu știu cum vreau buchetul, mă las pe mâna specialistului, apoi începe: „Asta de ce nu merge cu asta? De ce sunt grupate florile? Nu trebuiau să fie în colțuri…?”

      Verdeață multă, cât mai multă, de 50 de lei, dar să pară de 100.

    • #672
      Ama
      Vizitator

      Spre exemplu, astăzi:

      Clienta: „Se poate un buchețel de 40 de lei?”

      Eu: „Da.”

      Aleg florile: două frezii, o astromelie, o mini-roză, o crizantemă santini.

      Ea: „Aaaa, dar nu vreau crizantemă, nu-mi place.”

      După ce că m-am străduit să folosesc 5 fire, voia și flori mai deosebite.

    • #673
      Răzvan
      Vizitator

      Întotdeauna când bugetul este mic, se recomandă un singur tip de floare în mai multe fire, simplu și elegant.

    • #674
      Elena
      Vizitator

      Bună ziua, vreau și eu 3 crini, fiecare cu un număr impar de cupe.

      Bună ziua, vreau garoafe, dar să nu aibă 3 noduri. 😁😁😁

      Bună ziua, vreau un buchet de 70 de lei. Dar să pară bogat, fără verdeață, și să folosiți mulți trandafiri. Îi dau mini-roze ca să pară mai multe fire și pun și gypsofila. Dar nu merge cu trandafirii mari. Îi pun trandafiri mari. Dar cu crini nu e mai bogat? Îi fac cu crini… dar miros prea tare.

      Și i-am arătat ușa. 😁😁

      Și încă una: să prind ambalajul fără capse, lipici, scotch sau dublu adeziv.

    • #675
      Răzvan
      Vizitator

      Clienții sunt complicați și de tot felul! Ideea aici este cum punem noi problema. Pe lângă un talent trebuie să ai și skiluri de vânzător. La 70 de lei poți să i oferi 3 trandafiri Explorer, frumos și corect petalati cu un fir de eucalipt și o panglică frumoasă cu logo-ul vostru.

      La 40 de lei nu există ceva, sau ar putea să fie 3 frezii.

      În cel mai rău caz: nu suntem alegerea potrivită! Ideea e ca pe tot parcursul interacțiunii cu un astfel de client, este ca tu să ai controlul.

    • #676
      Ama
      Vizitator

      Aveți perfectă dreptate! Tot ce am spus mai sus s-a întâmplat după ce m-a ridicat în slăvi, spunând că a venit să cumpere de la mine pentru că fiica dânsei a fost foarte mulțumită de florile achiziționate.

      Pentru că se grăbea, nu am discutat prea mult despre acest aspect, dar trag concluzia că a procedat așa pentru a fi sigură că nu o refuz.

      Aaaa, și vreau să mai adaug că, evident, am folosit flori scurte (de lucru), care au un preț destul de mic.

    • #677
      Roxana
      Vizitator

      Clientul nostru NU este stăpânul nostru.

      Cum am putea să identificăm nevoile sale și să oferim soluțiile potrivite dacă relația nu este văzută ca un parteneriat de ambele părți? Desigur, experiențele diferă în contextul Business to Business față de cel Business to Customer, însă poziționarea fiecăruia în raport cu celălalt este esențială.

      Vă mărturisim că și noi întâmpinăm provocări în această zonă uneori. Dincolo de produsele propriu-zise, valoarea adăugată nu este întotdeauna înțeleasă sau apreciată. Aici intervine selecția naturală a clientelei. Și este în regulă, e o piață liberă.

      Noi atragem un anumit tip de client, alții atrag alt tip, și așa mai departe. Avem nevoie de satisfacție în ceea ce facem, atât înainte de încasarea facturii, cât și după aceea. Pentru noi, cel mai dificil client este cel care ne privește de sus.

Vezi 7 fire de răspunsuri
  • Trebuie să fii autentificat pentru a răspunde la acest subiect.